Real4Life
Bine ati venit pe Real4life !


Distribuiţi|

România, remiză cu Japonia

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos
AutorMesaj
Real4life # <3
AdministratorAdministrator
avatar
Rac
Mesaje : 52
Data de inscriere : 07/12/2011
Varsta : 25
Localizare : Sibiu
MesajSubiect: România, remiză cu Japonia Joi Dec 08, 2011 11:10 am

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Brazilia, după ce a remizat, scor 28-28 (13-12), cu selecţionata Japonia, în grupa C a competiţiei.

Tricolorele au avut serios de furcă în prima repriză a meciului cu Japonia. Având talie mică, niponele au imprimat un ritm rapid, cu pase în viteză şi repliere excelentă, iar în apărare au fost avansate, încurcând planurile ofensive ale României. Jucătoarele noastre s-au complicat în multe faze, cu joc aglomerat la 9 metri, dar parcă fără curaj de a arunca la poartă. Doar Carmen Amariei a reuşit să marcheze de trei ori de la distanţă, peste apărarea japoneză, în timp ce Valentina Ardean Elisei a fost principalul pericol de pe extremă (4 goluri). După 30 de minute, 13-12, meciul fiind echilibrat în cea mai mare parte şi chiar cu Japonia la conducere (3-4 şi 11-12).

Jocul din partea a doua a fost mult mai bun în tabăra tricoloră, mai ales datorită apărării. Fetele s-au detaşat la 18-14 şi 22-17, iar din acel moment au părut să prindă curaj. Au venit însă "blestematele" ultime 8 minute, în care jucătoarele tricolore au început sarabanda ratărilor, paselor greşite, eliminărilor pe bandă rulantă, care au ajutat Japonia să revină pe tabelă, încheind la egalitate, 28-28, după ce pierduse la scoruri astronomice primele meciuri.

Marcatoare:

România – Elisei Ardean 9 goluri, Chintoan 4, Amariei 4, Brădeanu 3, Chirilă 3, Nechita 2, Vărzaru 2, Băbeanu 1

Japonia – Fujii 10 goluri, Kamimachi 5, Arihama 4, Hayafune 4, Ishitate 2, Nagata 2, Uegaki 1.

Naţionala României a debutat cu victorie, sâmbătă, scor 30-28 cu Tunisia, iar luni a învins Cuba, cu 33-27 (20-14). După trei partide, echipa antrenată de Radu Voina are 5 puncte şi este calificată în optimile de finală, în condiţiile în care mai sunt două meciuri, iar Tunisia şi Japonia au 2 puncte, în timp ce Cuba, are 0. Tricolorele mai au de disputat cele mai dificile două meciuri din grupa C, cu Brazilia (joi, 23.45) şi cu Franţa (vineri, 21.15), rezultatele urmând a stabili ierarhia finală a grupei.

Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală (meciurile fiind programate în 11-12 decembrie), fază eliminatorie, la fel ca sferturile de finală (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Echipa României nu se va muta din Sao Paolo, dacă se va califica în fiecare fază superioară a competiţiei.

Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competiţie la care au obţinut deja “biletele” Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) şi Brazilia (Pan-America). Cele mai bune şase echipe de la CM din Brazilia, care nu şi-au asigurat calificarea la JO din turneele continentale, vor participa ulterior la turneele preolimpice, din intervalul 25-27 mai 2012, cu primele trei având drept de organizare.

De asemenea, campioana mondială din 2011 se va califica direct la ediţia din 2013 a competiţiei, care va fi găzduită de Serbia.

Deţinătoarea titlului mondial este Rusia, care a mai cucerit medaliile de aur în 2001, 2005, după finala cu România, şi 2007.



Gaţu după remiza cu Japonia: Fetelor le-a lipsit frica de adversare

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că naţionalei României i-a lipsit teama de adversare la meciul cu Japonia, încheiat la egalitate, scor 28-28, în grupa C de la CM de handbal feminin din Brazilia.

"O victorie cu Japonia, nu neapărat necesară, dar ca diferenţă de valoare, nu schimbă faptul că oricum trebuie să câştigăm meciurile cu Franţa şi Brazilia. Atitudinea însă este o problemă. Iată că astăzi, cu Japonia, nu ne-a reuşit nici un meci de antrenament. Noi am fost cauza, la fel ca în primele două meciuri. Fetelor le-a lipsit frica de adversare, care te pune altfel în gardă. S-au aşteptat că adversarele să cedeze, dar nu s-a întâmplat. Am pierdut ceva din optimismul de la început. Încă nu avem un şapte de bază, suntem în continuare în căutări”, a declarat la finalul partidei preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, la Dolce Sport.
Sus In jos
http://real4life.forumz.ro

România, remiză cu Japonia

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus
Pagina 1 din 1

Robotel

Reclama ta aici cu doar 1 euro/luna pentru detalii Y!M: s3nz4ti3_43v3r@yahoo.com


Forumgratuit.ro | © phpBB | Forum gratuit de suport | Contact | Semnaleaza un abuz | Creeaza-ti propriul blog